Un regulament european se aplică direct și identic în toate statele Uniunii, fără să mai fie transformat în lege națională, pe când o directivă fixează un rezultat pe care fiecare țară îl atinge prin propriile legi, într-un termen stabilit. Cu alte cuvinte, regulamentul este o regulă gata făcută, iar directiva este o țintă comună, cu libertate în alegerea drumului.
Diferența se vede în viața de zi cu zi. Când auzi că „Uniunea a decis ceva”, afli de fapt puțin până nu știi ce tip de act a fost folosit, pentru că de el depinde cine trebuie să facă următorul pas: o autoritate națională sau direct o firmă ori un cetățean.
Ce tipuri de acte juridice există în Uniunea Europeană?
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene enumeră cinci tipuri de acte. Trei dintre ele sunt obligatorii, iar două nu.
- Regulamentul este obligatoriu în toate elementele și direct aplicabil în fiecare stat membru.
- Directiva obligă statele la un rezultat, dar le lasă libertatea formei și a mijloacelor.
- Decizia este obligatorie în întregime; dacă are destinatari numiți, obligă doar acei destinatari, de exemplu o țară sau o companie.
- Recomandarea și avizul nu au forță obligatorie, ci exprimă o poziție sau o orientare.
Cum funcționează un regulament?
Un regulament intră în vigoare la data stabilită în text și produce efecte imediat în toate statele membre, în aceeași formă. Nu trebuie votat de parlamentele naționale și nu poate fi „adaptat” de o țară după preferință. Exemplul cunoscut este Regulamentul general privind protecția datelor, adică GDPR, care stabilește aceleași reguli pentru prelucrarea datelor personale în tot spațiul european. Detaliile le poți urmări în explicația despre GDPR și drepturile pe care ți le dă.
Aplicarea directă are un efect practic important: o persoană poate invoca regulamentul în fața unei instanțe naționale, chiar dacă statul respectiv nu a făcut nimic suplimentar. Statele pot totuși adopta norme care completează regulamentul, mai ales pentru autoritățile care îl aplică și pentru sancțiuni.
Ce înseamnă transpunerea unei directive?
Transpunerea este operațiunea prin care o țară adoptă propriile legi ca să atingă scopul directivei. Textul european fixează un termen, de obicei de doi ani. În acest timp, parlamentul național modifică legislația existentă sau adoptă una nouă. Dacă termenul trece fără transpunere sau transpunerea este incompletă, Comisia Europeană poate începe o procedură de infringement împotriva statului respectiv.
Un exemplu clasic este directiva privind drepturile consumatorilor din 2011, care a introdus în toată Uniunea dreptul de a te retrage din cumpărăturile la distanță în 14 zile. Fiecare țară a scris propriile reguli, cu mici diferențe de formulare, dar rezultatul pentru cumpărător este similar. Despre aplicarea ei în practică găsești detalii în articolul despre dreptul de retur în 14 zile.
De ce nu folosește Uniunea doar regulamente?
Un regulament nu se potrivește oricărui domeniu. Acolo unde sistemele juridice naționale sunt foarte diferite, de pildă în dreptul civil sau în organizarea serviciilor publice, o regulă identică ar fi greu de încadrat în legislația existentă. Directiva lasă statelor spațiul să o aplice în tradiția lor juridică, păstrând însă obiectivul comun.
În schimb, în domenii care cer uniformitate strictă, cum sunt vama, concurența sau protecția datelor, regulamentul este instrumentul preferat, fiindcă o firmă care activează în mai multe țări vrea aceleași reguli peste tot.
Cum compari cele două tipuri de acte într-un tabel?
| Criteriu | Regulament | Directivă |
|---|---|---|
| Aplicare | Directă, în toate țările | După transpunere în legea națională |
| Libertatea statelor | Foarte mică | Mare, în alegerea mijloacelor |
| Uniformitate | Mare, aceleași reguli peste tot | Mai mică, cu variații între țări |
| Folosită de obicei pentru | Domenii care cer reguli identice | Domenii cu tradiții juridice diferite |
Cum verifici textul unui act european?
Toate actele sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar pe portalul EUR-Lex le găsești în toate limbile oficiale, inclusiv în română. Fiecare act are un număr, de forma 2016/679 pentru un regulament sau 2011/83/UE pentru o directivă, și un titlu care spune despre ce este vorba. Căutarea după număr te duce direct la textul oficial.
Când citești o știre despre o regulă europeană, uită-te mai întâi la tipul actului. Un anunț despre o directivă nouă nu înseamnă că regula se aplică de mâine în România; înseamnă că țara are un termen în care trebuie să adopte legi proprii. Un regulament, în schimb, își produce efectele de la data prevăzută în text.
Întrebări frecvente
Poate o țară să refuze să aplice un regulament?
Nu. Regulamentul este obligatoriu în întregime. Dacă un stat nu îl respectă, Comisia Europeană poate cere Curții de Justiție să constate încălcarea și să dispună sancțiuni financiare.
Cine decide ce tip de act se folosește?
Tratatele stabilesc pentru fiecare domeniu ce instrument se poate utiliza, iar instituțiile alege, în limitele acestea, forma cea mai potrivită. Regulamentul se alege când e nevoie de reguli identice.
Ce este transpunerea întârziată?
Este situația în care o țară nu adoptă la timp legile cerute de o directivă. Efectul este o procedură de infringement și, în anumite condiții, posibilitatea ca cetățenii să invoce direct directiva.
